..Si vorbisem cu porii sufletului, cu nervii stomacului,cu sarea trupului,cu intensitatea privirilor,cu vibratiile sinceritatilor despre toate acestea atunci cand gasisem pe cineva flamand sa le asculte,gata sa le asimileze.Mai mult nu stiusem cum sa ma daruiesc.Mai mult nu avusesem cu ce.Nu pricepusem altfel.
 Nu mi`e frica de moarte,dar nu exista nici macar o singura zi din viata mea in care sa nu ma intreb:cum ar fi daca maine n`as mai fi?Si atunci nu`mi mai ramane decat sa traiesc.Sa traiesc,sa iubesc si sa visez!Pricepi?Si oricat de grea ar fi ziua respectiva,sau rea,sau deprimanta,este de`ajuns sa`mi pun intrebarea asta si gasesc imediat raspunsul.Ce altceva iti mai ramane de facut cand te indrepti cu fiecare zi mai mult catre batranete,catre moarte,decat sa traiesti?!Sa traiesti cu toti porii,din toate venele tale,sa permiti timpului sa`si sape lucratura implacabila pe pielea ta,dar sa traiesti,nene,sa traiesti ca si cum mainele nu exista,ca si cum nimic nu e tragic in viata ta,chiar daca e,fiindca este timp pentru toate,numai sa asisti la inmormantarea ta nu vei putea niciodata.Decat daca zilnic mori incet in tine,lasand sa treaca intamplarile fara sa le intelegi rostul...